În perioada 17-22 octombrie 2021 s-a desfășurat un training de monitorizare specii, pentru 2 membri ai echipei SRS și 4 voluntari. Această activitate implementată în județul Brașov, face parte dintr-un plan mai amplu de îmbunătățire a capacității organizației susținut în cadrul proiectului ”Animalele domestice hoinare și fără stăpân în România. Definirea problemei sociale și de mediu printr-o abordare participativă și inovare socială”.
Pe parcursul a 5 zile colegii noștri au fost îndrumați de experții, biolog Călin Hodor, Wildlife Research SRL și Conferențiar Dan T. Ionescu, Universitatea Transilvania din Brașov și au aplicat în teren multe informații teoretice.
Astfel încă din prima zi echipa s-a familiarizat cu câteva metode de inventariere specii și habitate în teren. Primele rezultate s-au văzut destul de repede și s-au perfecționat în lucrul cu camerele capcană, setări și utilizări. Au aflat astfel mai multe informații despre alegerea locurilor de amplasare și camuflarea camerelor capcană.
”Informațiile obținute, dar și aplicarea lor direct și practic în teren, ne ajută pentru a avea rezultate mai bune în viitoarele noastre activități specifice”, a spus Alexandru Bulacu, Președinte SRS, participant la curs. ”Partea cea mai importantă este să putem vedea o varietate de specii și habitate, dar și să cunoaștem mai multe metode de monitorizare a acestora”, a adăugat Andrei Păran, voluntar SRS, participant la curs.
A fost și o zi dedicată speciilor de păsări de apă, sau mai bine spus iubitoare de habitate umede și s-au aplicat metode de numărarea indivizilor/ aproximarea unei populații. Este importantă monitorizarea aceste tipuri de habitate, deoarece reprezintă și adăpostul multor mamifere semi-acvatice, și nu numai. La Dumbrăvița, Brașov, ca exercițiu de alegere a zonelor de monitorizare, s-au montat în teren camere de cu scopul de a identifica speciile de păsări și mamifere prezente în zonă, dar și pentru a observa comportamentul (etologia) acestora.
În zona Lacului Codlea/ Măgura Codlei, au fost urmărite speciile frecvent întâlnite în păduri și s-au folosit alte metode de monitorizare în puncte fixe, observații directe și indirecte.
Proiectul ”Animalele domestice hoinare și fără stăpân în România. Definirea problemei sociale și de mediu printr-o abordare participativă și inovare socială”, este derulat de ”Societatea Română de Sălbăticie”, în parteneriat cu ”Federația Coaliția Natura 2000 România”, și ”Asociația pentru Parteneriat Comunitar Brașov”, și beneficiază de o finanțare în valoare de 133.962,88 euro, prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org. Informații despre Active Citizens Fund România sunt disponibile la www.activecitizensfund.ro.