Știre: Recomandările privind soluționarea problemei animalelor hoinare, cu sau fără stăpân, au fost trimise către Parlamentul României

În cadrul proiectului ”Animalele domestice hoinare și fără stăpân în România. Definirea problemei sociale și de mediu printr-o abordare participativă și inovare socială” au fost trimise scrisori către 20 de membri ai Parlamentului României, care prezintă recomandările de acțiune pe termen scurt, mediu și lung pentru a soluționa problematica foarte complexă a animalelor hoinare.

Recomandările, trimise în luna decembrie 2022, au fost elaborate pe baza rezultatelor a trei grupuri de lucru care au avut în componență reprezentanți ai factorilor interesați de problemă: autorități direct responsabile de managementul animalelor domestice (câini și pisici), organizații de protecție a animalelor, de conservare a biodiversității, administratori de resurse naturale, autorități locale și județene, precum și medici veterinari, biologi, manageri de fonduri forestiere și cinegetice.

La toate acestea s-au analizat aspectele legislative, informațiile publice obținute în baza legii 544 de la diverse instituții, un studiu sociologic de percepție, precum și alte studii științifice de specialitate. Toate aceste recomandări au fost trecut prin două sesiuni de dezbatere publică cu factorii decizionali, dezbateri care au fost organizate în luna decembrie 2022, ocazie cu care au fost adăugate mai multe comentarii la documentele finale. Toate documentele relevante, pot fi consultate pe pagina proiectului: https://animalehoinare.ro/campanie-advocacy/

”Deși proiectul nostru se încheie aici, sperăm ca acesta să fie începutul unei abordări strategice pentru a se găsi soluții realiste și cu rezultate vizibile. Ne dorim ca reprezentanții legislativului, dar și cei ce implementează legile, să înțeleagă că este nevoie de urgență de măsuri imediate, de acțiuni în forță și de aplicarea legii, de resurse umane și financiare, și acțiuni dedicate și concentrate pentru următorii ani.” a spus Mariana Țînțărean, manager proiect.

Nevoia de campanii de educare a publicului este de asemenea una imediată. Cele mai importante teme identificate sunt: informarea asupra obligațiilor legale pe care le au stăpânii de animale, prevenirea abandonului, încurajarea sterilizării (cu excepțiile prevăzute în lege) și microcipării, promovarea adopțiilor responsabile, dar și informarea despre impactul pe care aceste animale le au asupra speciilor sălbatice, atunci când sunt lăsate libere, nesupravegheate.

”Un alt aspect care a reieșit din toate discuțiile este lipsa unei legislații pentru pisici. Este important ca și acestea să fie incluse într-un cadru legislativ, care să le asigure condițiile unei vieți mai bune, să fie monitorizate și identificate, și să se promoveze regulat informații corecte despre deținerea responsabilă a unei pisici: sterilizare, microcipare, vaccinare, tratamente medicale, condiții de trai etc.” a declarat Alexandru Bulacu, președinte Societatea Română de Sălbăticie, beneficiarul proiectului. Toate rezultatele proiectului se află aici: https://animalehoinare.ro/rezultate/

Activitatea a fost desfășurată în cadrul proiectului ”Animalele domestice hoinare și fără stăpân în România. Definirea problemei sociale și de mediu printr-o abordare participativă și inovare socială”, proiect derulat de ”Societatea Română de Sălbăticie”, în parteneriat cu ”Federația Coaliția Natura 2000 România”, și ”Asociația pentru Parteneriat Comunitar Brașov”, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Scopul proiectului este să definească problema animalelor hoinare din perspectiva socială și de mediu.

Foto: Zoltán Csorba: https://www.pexels.com/photo/grayscale-photo-of-short-coated-dog-3965286/